Despre educatia incluziva

“Educaţia incluzivă ca reper a unei educaţii pentru toţi este o

nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare educatoare în parte,

de responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate

din care fiecare să înveţe şi să se dezvolte”

(Ecaterina Vrasmaş, 2012, p. 28)

Acest demers de cercetare are la bază credinţa potrivit căreia abordarea provocărilor cu care se confruntă incluziunea şcolară în prezent, necesită o înţelegere amănunţită a atitudinilor care guvernează practicile de zi cu zi ale cadrelor didactice din grădiniţa de masă. Succesul incluziunii şcolare eficiente depinde, în primul rând de atitudinea pozitivă a cadrelor didactice faţă de incluziunea şcolară (Gelheiser, Meyers, 1996, Niemeyer, Proctor, 2002, Van Laarhoven, et. al., 2007 apud Cullen et al., 2010) dar şi de existenţa profesorilor de sprijin în şcoli (Wolery et al., 1994; Wesley, 1997), de asigurarea serviciilor de asistenţă psihopedagogică (Hammond, Ingalls, 2003) şi a spaţiului şi a materialelor adecvate pentru a satisface nevoile educative ale tuturor copiilor (Wolery et al., 1994).

Într-o cercetare publicată în 2011, Point şi Desmarais, „La inclusión en las guarderías de Quebec: la situación de una etapa esencial”, relevă faptul că incluziunea şcolară a copiilor cu dizabilităţi în şcolile de masă prezintă multe beneficii atât pentru copiii cu dizabilităţi cât şi pentru ceilalţi copii. Mai specific, în cadrul grădiniţei de masă se poate construi baza pentru mediul şcolar incluziv de mai târziu (Odom, 2000).

Sintetizând concluziile mai multor studii recente, Point şi Desmarais, aduc argumente solide în ceea ce priveşte copilaria timpurie şi incluziunea şcolară a copiilor cu nevoi speciale. În acest sens, (Palacio-Quintin, Coderre, 1999; Tremblay, 2003) prezintă beneficiile serviciilor educative de calitate care contribuie la dezvoltarea globală a tuturor copiilor şi a particularităţior copiilor cu dizabilităţi, în mod special.